miercuri, 10 iulie 2013

Codul fetei - Facial Action Coding System (FACS)

Emotiile se manifesta in principal "pe fata". Fata afiseaza emotiile, in vreme ce corpul ne indica modul in care persoana manageriaza respectivele emotii. Fata transmite mesaje despre emotii, stari, atitudini, caracterul persoanei, nivelul de inteligenta, varsta, sex, rasa etc.
Exista aproximativ 43 de muschi la nivelul fetei. Aproximativ nu pentru ca nu stiu eu cati are :), ci pentru ca numarul muschilor faciali poate varia flagrant de la un individ la altul, fata fiind singura parte a corpului uman cu asemena variatii la nivelul muschilor in interiorul aceleiasi specii. Flagrant inseamna ca unii indivizi pot avea cu pana la 40% mai putini muschi faciali decat altii!!!
Ceea ce este insa remarcabil este ca "muschii universali", de baza, cei care contribuie la afisarea pe fata a emotiilor universale, variaza nesemnificativ intre indivizi. Pe de alta parte, muschii "neesentiali", cei care nu sunt implicati in producerea expresiilor universale, variaza de la un individ la altul. Emotiile universale, despre care vorbeam mai sus, sunt: dezgustul, dispretul, fericirea, frica, furia, tristetea si surpriza. Le numim emotii universale pentru ca toti indivizii speciei umane, indiferent de rasa, cultura, varsta, sex etc., le manifesta in acelasi fel pe fata. Evident ca exista diferente generate de particularitatile fizionomice, de regulile de afisare conditionate cultural si altele, insa fiecare dintre cele sapte emotii are niste indicatori de incredere care apar pe fata in momentul in care persoana resimte respectiva emotie. De asemenea, exista situatii particulare in care indivizii manifesta emotiile la nivelul fetei intr-o maniera aparte sau nu le manifesta deloc (persoanele cu autism, schizofrenie, boala Alzheimer, persoanele injectate cu toxina botulinica etc.).
Fata transmite trei tipuri de semnale: statice (ex: culoarea pielii), lente (ex: ridurile permanente) si rapide (ex; ridicarea sprancenelor). Semnalele rapide se afiseaza pe fata doar cateva secunde sau chiar fractiuni de secunda. Toate cele trei tipuri de semnale pot fi modificate sau deghizate cu buna stiinta, insa cele statice si lente sunt foarte greu de controlat constient. Spre exemplu, putem ascunde ridurile si aspectul fruntii purtand breton. Iar semnalele rapide pot fi deghizate prin inhibarea miscarilor muschilor care le produc, mascand o emotie cu alta (ex: tristete cu zambet), ascunzandu-ne fata in spatele ochelarilor de soare, purtand barba etc.

Codul fetei - Facial Action Coding System (FACS) este un instrument dezvoltat de Paul Ekman si Wallace Friesen pentru analiza miscarilor muschilor faciali, a fiecarui muschi in parte, cu scopul de a identifica adevaratele emotii pe care le experimenteaza o persoana in anumite momente. Uneori, din cauza regulilor de afisare determinate socio-cultural, din cauza ca mintim si incercam sa ascundem acest lucru sau in functie de context, incercam sa mascam expresiile emotiilor pe care le traim cu adevarat. Insa, asa cum spuneam si intr-un alt articol, emotiile autentice sunt generate automat si, din acest motiv, apar pe fata pentru o fractiune de secunda, sub forma unei microexpresii, fara ca persoana in cauza sa poata controla acest lucru.




Ce face FACS? Cum ne ajuta sa detectam emotiile reale pe care le traieste o persoana intr-un anumit moment?
In primul rand FACS este un instrument de analiza obiectiva a fetei, care nu depinde de abilitatile naturale ale celui care analizeaza, ci descrie fiecare miscare a muschilor faciali, in forma unor unitati de actiune - Action Units (AUs)
Fiecare dintre cele sapte emotii universale are niste prototipuri de actiune si fiecare prototip are niste predictori. Daca vedem pe fata predictorii semnificativi pentru o anumita emotie, putem spune cu certitudine ca persoana traieste respectiva emotie, chiar daca incearca sa o mascheze.
Ok, gata cu teoria, ca nu vreau sa va plictisesc! :) Sa vedem niste exemple.

Ce emotie credeti ca traia Barack Obama in momentul in care a fost surprinsa imaginea de mai jos?



Probabil ca daca ati face analiza asta intr-un grup de prieteni, ati obtine fel de fel de pareri si in niciun caz consens. :)
Daca insa punem in functiune FACS, stim cu certitudine ca Obama este trist pentru ca afiseaza un AU15 foarte evident. Prototipurile FACS pentru tristete sunt [1+4+11+15 (+/-54+64)], [1+4+15 (+/-54+64)], [6+15 (+/-54+64)], unde AU15 este predictor semnificativ. Stiu ca suna a matematici complicate, dar nu e decat FACS. ;) Mai avem si un AU17 in poza asta si un AU54 si un AU64 dar despre asta vorbim cu alta ocazie. :)

Hai sa-l vedem mai bine pe AU15! Ne uitam la zona gurii! Se vede?



AU15 inseamna in FACS lip corner depressor, este generat de recrutarea muschiului triangularis aka depressor anguli oris, si este predictorul de tristete care apare in toate prototipurile acestei emotii. Adica: daca nu vedem niciun alt predictor de  tristete pe fata, dar il vedem pe AU15, inseamna ca ceea ce vedem este o expresie a tristetii.



Este mai clar acum? Sunt sigura ca da! :)

Va multumesc ca ati citit acest articol si nu uitati: mintiti frumos! :)

Iris


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu